Ansamblul de locuinţe se va compune din 3 blocuri. Regimul de inălţime va fi de S+P+3 etaje. Vor fi 39 apartamente, din care 27 apartamente cu 2 camere şi 12 apartamente cu 3 camere. Accesul în incinta perimetrului de proprietate a ansamblului rezidenţial va fi atât pietonal, cât şi destinat autoturismelor.
Clădirile sunt amplasate de-a lungul terenului, susţinând axul principal din direcţia sud-vest spre nord-est, iar parcările pentru autoturisme şi aleea de acces în zona sud-est a parcelei. Procentul de ocupare al terenului este de 23%, coeficientul de utilizare al terenului este de 1,25%, iar spaţiul verde ocupă 48% din suprafaţa totală. Structura de rezistenţă este compusă din stălpi, diafragme, grinzi si planşee din beton armat, dimensionate în conformitate cu legislaţia şi normativele în vigoare, zidăria exterioară din caramidă Eurotherm de 30 centimetri, iar zidăria interioară din caramidă Eurotherm de 10 centimetri.
Nodul de circulaţie pe verticală de la fiecare bloc este prevăzut cu o scară si un lift panoramic cu perete de stică, cu oprire la fiecare etaj pornind din parcarea subterană. Accesul în incintă este organizat ca un teritoriu privat, închis, cu parcări şi loc de joacă pentru copii.
Societatea Techno Build SRL este cât se poate de receptivă si sensibilă la tot ceea ce işi doresc clienţii, oferind ambianţă, arhitectură deosebită, calitate şi mult bun gust.
Prima fază a proiectului va fi dat spre folosinţă in primavara anului 2010, iar principalul obiectiv al societăţii este să creeze un nume de prestigiu pentru calitatea locuinţelor rezidenţiale din Oradea şi a se asigura ca beneficiarul va avea acel lifestyle pentru care a plătit.
Fiecare clădire va fi deservită de către un lift panoramic, cu pornire din parcarea subterană, având deschidere la fiecare etaj. Şi totul cu cele mai bune dotări: parchet, gresie, faianţă, geamuri termopan, instalaţie A/C , uşi de lemn, internet, telefon, cablu tv, interfon.
Energia termică pentru întregul ansamblu necesară pentru incălzirea spaţiilor, ventilarea, prepararea apei calde menajere se asigură din centrale proprii, funcţionănd cu peleți, amplasate în fiecare bloc la subsol. Alimentarea cu apă rece pentru consum menajer se face din reţeua oraşului şi este contorizată in fiecare apartament. Incălzirea în apartamente se realizează cu corpuri statice (radiatoare) din oţel dispuse în general sub parapetul ferestrelor.
Consumul de caldură este contorizat pentru fiecare apartament în parte. Fiecare radiator este prevăzut cu robinet de închidere pentru a se asigura reglajul temperaturii interioare după dorinţă.
Instalaţia electrică a fost dimensionată pentru tensiunea de 220V, 50Hz. Protecţia contra tensiunilor accidentale de contact se realizează prin legarea tuturor tablourilor la priza naturală de pământ. Toate prizele sunt prevăzute cu legatură la pământ.
Protecţia contra tensiunilor atmosferice se realizează cu ajutorul unui paratrăsnet.
De asemenea, au fost prevăzute pentru fiecare apartament instalaţii de telefonie, cablu TV şi internet cu prize în dormitoare şi living room-uri.
Elemente comune tuturor apartamentelor
- Lift panoramic cu perete din sticlă.
- Intrările în imobile, la parter şi casa scării vor fi placate cu gresie, scările dintre etaje cu piatră naturală.
- Balcoanele apartamentelor vor fi placate cu gresie, zugrăveală exterioară va fi de tip Caparol si placare exterioară de lemn.
- Izolaţie fonică intre apartamente.
- Tâmplăria exterioară este din PVC cu geam termopan, de culoarea lemnului în exterior şi alb în interior. Ferestrele vor avea ochiuri fixe sau mobile cu deschidere interioară batantă.
- Uşă de intrare din lemn, cu sistem de siguranţă şi puncte de închidere multiple.
- Centrala termică funcţionează pe peleși şi este contorizată.
- Apartamentele sunt dotate cu contorizare de caldură.
- Finisajul faţadelor se va realiza cu tencuieli tip Caparol, termoizolaţie polistiren de 5 centimetri şi placare exterioară din lemn.
Apartamentele sunt date în folosinţă cu următorul set de finisaje:
Baie/grup sanitar:
› aerisire centralizată
› pardoseală din gresie, montată cu adeziv flexibil pe placa de beton
› pereţii vor fi placaţi cu faianţă până la inălţimea de 2 metri
› pe tavan se va aplica zugraveală lavabilă albă
› obiecte sanitare:
- lavoar cu baterii Kludi
- vas wc monobloc cu rezervor încorporat Geberit
- cadă de baie acryl cu baterii Kludi
- cadă sau cabină duş cu baterii Kludi
› accesorii:
- port săpun lavoar
- port prosop
- port hărtie
Bucătărie:
› pardoseală din gresie, montată pe placa de beton
› peretele tehnic va fi placat cu faianţă între 1 şi 1,60 metri
› pe pereţi se va aplica zugraveală lavabilă albă
› pe tavan se va aplica zugraveală lavabilă albă pe tencuiala plăcii de beton
Hol:
› pardoseală cu parchet din lemn, izolat si montat pe placa de beton
› pe pereţi se va aplica zugraveală lavabilă albă
› pe tavan se va aplica zugraveală lavabilă albă pe tencuiala plăcii de beton
› interfon
Living:
› pardoseală din parchet din lemn, izolat şi montat pe placa de beton
› pe pereţi se va aplica zugraveală lavabilă albă
› pe tavan se va aplica zugraveală lavabilă albă pe tencuiala plăcii de beton
› priză pentru telefonie, cablu TV şi internet
Dormitoare:
› pardoseală din parchet de lemn izolat şi montat pe placa de beton
› pe pereţi se va aplica zugraveală lavabilă albă
› pe tavan se va aplica zugraveală lavabilă albă pe tencuiala plăcii de beton
› priză pentru telefonie, cablu TV si internet
Balcon - terasă:
› pardoseală din gresie
› zugrăveală de exterior tip Caparol si placare exterioară din lemn
Apartament - inerior - restul finisajelor:
› pereţi interiori din cărămidă Eurotherm de 10 centimetri
› instalaţia de iluminat şi instalaţia de prize
› intrerupătoare şi prize Prodax
› calorifere din oţel, prevăzute cu robinet de închidere
› instalaţii de telefonie, cablu TV şi internet
› uşi de interior
› uşi de acces din lemn
› tâmplăria exterioară este din PVC cu geam termopan
Părţi comune - finisaje:
Finisaje Casa Scării
› pe pereţi se va aplica zugraveală lavabilă albă
› pe tavan se va aplica zugraveală lavabilă albă
› scările vor fi placate cu piatră naturală
Finisaje Exterioare
› clădirile sunt protejate termic cu polistiren
› finisajul faţadelor se va realiza cu tencuială colorată tip Caparol si placare exterioară din lemn